moci
/[ˈmot͡sɪ]/
Czechverb
Definitions
- 1.can, be able to
- 2.may, be allowed to
Forms
- mociinfinitive
- moctinfinitive
- -noun-from-verb
- mohufirst-person • indicative • singular
- můžucolloquial • first-person • indicative • singular
- můžemefirst-person • indicative • plural
- -first-person • imperative • singular
- -first-person • imperative • plural
- můžešindicative • second-person • singular
- můžeteindicative • plural • second-person
- -imperative • second-person • singular
- -imperative • plural • second-person
- můžeindicative • singular • third-person
- mohouindicative • plural • third-person
- můžoucolloquial • indicative • plural • third-person
- -imperative • singular • third-person
- -imperative • plural • third-person
- mohamasculine • present • singular
- -masculine • past • singular
- mohoucfeminine • neuter • present • singular
- -feminine • neuter • past • singular
- mohouceplural • present
- -past • plural
- moctalternative
Conjugation
Infinitive:moci, moct
| I | mohu, můžu |
| we | můžeme |
| you (sg) | můžeš |
| you (pl) | můžete |
| he/she/it | může |
| they | mohou, můžou |
I
mohu, můžu
we
můžeme
you (sg)
můžeš
you (pl)
můžete
he/she/it
může
they
mohou, můžou